Comuna Pericei este o așezare veche a cărui nume este de origine slavă, cunoscută sub numele de „Pereznek”, între anii 1205-1235, evoluând apoi după cum urmează: „Perechum” în anul 1351, „Perechen” în 1356, „Peretsen” în 1364, „Perecsen” în 1417, „Petreczen” în 1460, 1461, „Perezen” în 1533, „Perechyen” între 1553- 1601, „Perecsin” în 1733, „Pericei” în 1918, „Perecseny” în 1940 și „Pericei” după 1944.
Istoria în judeţul Sălaj se poate urmări cu ajutorul descoperirilor arheologice pe o durată de mai multe mii de ani, începând cu circa 12.000 ani vechime. Pe teritoriul județului se găsesc, în peştera de la Cuciulat, desene rupestre care datează din anii 10.000 – 7.000 înainte de Hr., unice pe teritoriul României. Ele sunt primele manifestări de acest gen cunoscute în sud-estul Europei. Primele sate de pe actualul teritoriu al județului Sălaj au o vechime de 7.500 ani.
Din secolele al XVII-lea-al IX-lea înainte de Hr., s-au descoperit până acum 63 tezaure din bronz, în localităţile care alcătuiesc județul.
Obiectele de bronz din această perioadă, provenind din județul Sălaj, se află azi în muzee de renume din Germania, S.U.A. şi Ungaria, dar şi din Bucureşti. Cel mai vechi tezaur de aur masiv din România a fost descoperit în judeţul Sălaj la Moigrad și cântărește 780 grame, datează din perioada Neoliticului şi întruchipează idoli antropomorfi, simboluri ale fertilităţii. Vestigiile dacice sunt răspândinte în aproape întregul judeţ. Tot în judeţ au fost descoperite 14 tezaure de monede şi podoabe dacice din argint, iar prin Sălaj trecea vechea arteră comercială cunoscută sub numele de “Drumul sării”, pe care sarea pleca din interiorul Transilvaniei spre Europa Centrală. O importantă aşezare dacică este cea de la Moigrad (Porolissum), situată pe Măgura Moigradului, așezare pomenită de Ptolemeu în lucrarea sa „Geografia”.
Prima atestare documentară, a satelor componente ale comunei Pericei, a fost realizată astfel:

  • Anul 1205 – comuna Pericei;
  • Anul 1217 – comuna Bădăcin;
  • Anul 1319 – comuna Sici;
  • Anul 1954 – comuna Periceiu Mic.

Prima atestare documentară a comunei Pericei este în anul 1205, deși un document maghiar arată că ar fi existat comuna ca așezare omenească și că probabil populaţia satului era păgână până prin anul 1052 când se încreştinează, iar în anul 1543 populaţia satului îmbracă reforma religioasă a lui Luther, devenind în Pericei, biserică reformată dar numai ca instituţie, fără construcţie, deoarece construirea bisericii reformate începe abia în anul 1668, dar se întrerupe din cauza năvălirii tătarilor, când locuitorii s-au refugiat, continuând apoi construcţia, materialul fiind luat din rămăşiţele castelului Bathori din localitate. În anul 1475 locuitorii satului plăteau impozit familiei Bathori. Satul Pericei a avut un rol important în apărarea cetăţii Bathori în decursul secolelor. Prin anul 1576 regele polonez donează acest teritoriu familiei Barhori Istvan, încredinţatul regelui polonez, dar prin anul 1582 Bathori Istvan care este prefect „foispán” donează terenul pentru case familiei Farkas Mathyas, iar pe urmă ajung să stăpânească şi alte familii pe diferite părţi din hotarul oraşului. Pentru biserica reformată se toarnă un clopot în anul 1790 de către Rettegi Lazar György, iar altul în anul 1775 cu prescripţia „Pentru mărirea lui Dumnezeu s-a turnat pentru ecleziaştii reformaţi 1775”. Biserica greco-catolică a fost construită din lemn în anul 1796 adusă fiind întreagă din localitatea Sărăoad judeţul Satu-Mare, iar în 1886 pe acelaşi loc a fost construită o biserică din piatră. Matricolele bisericii greco-catolice se găsesc din anul 1824. Din anul 1700 se cunosc date privind reglementarea cârciumăritului şi măcelăritului. Satul Pericei a luat fiinţă pe moşiile Keller Samuilă, Korniş Nicolae, fraţii Milițer, familia Balogh, cetăţenii fiind iobagi pe moşiile acestor grofi. În toamna anului 1944 ţăranii din Pericei au luat cu asalt pământul din fostele moşii ale lui Keller Samuilă şi Balogh Andrei.

Sari la conținut